În data de 17 iulie, între orele 19.00 -21.30 şi 18 iulie, în intervalul orar 06.00 – 10.00, în localitățile Giroc și Chișoda, se vor efectua stropiri cu mijloace aeriene și terestre contra țânțarilor și muștelor.
„Cu această ocazie vă rugăm să luați măsurile necesare pentru prevenirea intoxicațiilor la albine și să acordați o atenție mărită la consumul de fructe nespălate, pentru a evita orice accidente în acest sens”, au transmis reprezentanţii Primăriei Giroc.
În cazul în care condițiile meteo sunt nefavorabile efectuării dezinsecției, lucrările se vor reprograma.
Citește și:

Campanie de colectare a deșeurilor vegetale în comuna Jebel

Locuitorii din Bucovăț, invitați la o dezbatere publică

Programul pentru școli în județul Timiș

Timișoara sprijină Kievul cu generatoare pentru susținerea serviciilor esențiale

Primăria Șag a deschis ușa colindătorilor
























