Social

Pânda poliţiştilor locali la rampele clandestine de deșeuri dă roade

Pânda poliţiştilor locali la rampele clandestine de deșeuri dă roade

La o săptămână după ce a fost demarată o acțiune de pânde și supravegheri în zonele cunoscute ca locuri în care se abandonează frecvent deșeuri, formându-se rampe clandestine, polițiștii locali au aplicat 22 de sancțiuni contravenționale pe această linie, în valoare de 13.700 lei.

Polițiștii locali în civil au depistat persoane care au abandonat deșeuri în zone precum străzile Teiului, Labirint, Moților, Treboniu Laurian, Tiberiu Timișan Pop, C. Negruzzi, în spatele Bisericii Sârbești, I. Neculce, Mehadia.

Acțiunile de depistare a persoanelor care abandonează deșeuri pe domeniul public se desfășoară pe toate planurile, fiind implicați și ceilalți polițiști locali aflați în patrulare care la rândul lor au aplicat sancțiuni. Patru dintre cazurile menționate au fost identificate și cu ajutorul cetățenilor care au semnalat astfel de situații. Poliția Locală atrage din nou atenția că sancțiunile pentru abandonarea de deșeuri pe domeniul public sunt, conform HCL 371/2007, între 500 și 1.000 de lei pentru persoanele fizice și pot ajunge până la 2.500 lei pentru persoanele juridice.

Acțiunile vor continua pe această linie și în perioada următoare.

Festivalul Papricasului si vinului 2019

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*