Social

Construirea fără autorizație: Ce riscuri își asumă cei care nu respectă legea

Construirea fără autorizație: Ce riscuri își asumă cei care nu respectă legea

Lucrările realizate fără autorizație de construire atunci când există obligația de a obține una înseamnă lucrări realizate cu încălcarea legislației. Consecințele sunt pe trei paliere principale: sancțiunea contravențională, imposibilitatea de a obține înscrierea construcției într-un registru care să permită apoi atributul dispoziției asupra acesteia, precum și eventualitatea unor conflicte cu vecinii, traduse, desigur, în instanță. Avocat.net vine cu aceste informații deoarece recent s-a dat o decizie majoră a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) legată de dreptul de proprietate asupra construcțiilor fără autorizație.

Lista lucrărilor de construcții pentru care nu e necesară o autorizație e suficientă de cele mai multe ori pentru a ne face o idee primară în legătură cu necesitatea de a demara procedura obținerii unei autorizații pentru ceea ce vrem să ridicăm pe propriul teren. Sediul reglementării este Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.

Cam tot ce vrem să ridicăm pe propriul teren are nevoie de o autorizație, chiar dacă pentru mulți proprietari din România este încă greu de acceptat acest lucru.

Prima consecință a încălcării legislației și a construirii fără autorizație atunci când legea o impune este sancțiunea contravențională. Amenzile se situează între 10.000 și 100.000 de lei, potrivit legii, pentru lipsa autorizației.

O amendă nu vine niciodată singură. Autoritățile de control vin, dau amenda, însă dispun și punerea în acord cu legea. Adică cel amendat va trebui să încerce să-și facă rost de hârtiile pe care nu le-a luat la timpul lor. Desigur, poate fi decisă, într-un final, și desființarea construcțiilor, dacă e cazul.

„Decizia menținerii sau a desființării construcțiilor realizate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia se va lua de către autoritatea administrației publice competente, pe baza planurilor urbanistice și a regulamentelor aferente, avizate și aprobate în condițiile legii, sau, după caz, de instanță”, scrie în Legea nr. 50/1991.

Desființarea construcțiilor ridicate fără autorizație se dispune și dacă expiră termenul în care s-a pus în vedere obținerea autorizației, atunci când proprietarul a fost amendat (termenul din procesul-verbal de contravenție).

O altă consecință pentru cei care construiesc „în legea lor” se manifestă în raporturile cu vecinii direcți. Se întâmplă adesea ca un proprietar să-și facă unele completări la casă, completări ce constau în lucrări ce ar trebui făcute cu autorizație și care deranjează vecinii.

În momentul în care vecinii dau proprietarul respectiv în judecată, faptul că acestuia i-a lipsit autorizația de construire va atârna și mai mult în defavoarea sa și în sprijinul demersului vecinilor deranjați.

În fine, cel care construiește un imobil pe propriul teren și nu se obosește cu autorizația de construire mai întâmpină o problemă, una semnificativ mai mare, de când cu o decizie recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Autorizația de construire e necesară la intabularea în Cartea Funciară.

Până acum, cine nu a obținut-o a putut încerca varianta în care cerea instanței să i se recunoască dreptul de proprietate oficial asupra construcției respective în baza accesiunii imobiliare artificiale. Ocolirea legii în acest fel nu mai poate funcționa acum, de când ICCJ, prin Decizia nr. 13/2019, a întărit ideea că obținerea autorizației este o obligație legală ce nu poate fi ocolită prin mecanismul accesiunii.

Care este consecința? Imobilul care nu poate fi intabulat îl lasă pe proprietarul său de fapt, cel care l-a ridicat, fără atributul dispoziției asupra acelui bun. Pe scurt, nu-l va putea înstrăina, nu va putea să pună vreo ipotecă asupra lui, chiar și când va face obiectul unei succesiuni le va aduce mai multe bătăi de cap urmașilor.

Cele trei motive de mai sus ar trebui să pună pe gânduri orice proprietar care a construit fără autorizație sau care plănuiește să ridice pe propriul terne o construcție în acest fel.

Sursa: avocat.net

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*