Social

E plin de deşeuri în cartierele Aradului Est și Vest

E plin de deşeuri în cartierele Aradului Est și Vest

Polițiștii locali au continuat acțiunile în cartierele orașului, efective mărite de polițiști locali fiind prezente ieri în cartierele Calea Aradului Est și Vest.

Astfel, în urma acestei acțiuni, s-a relaționat cu 153 de cetățeni, care au sesizat probleme diverse, printre care persoane fără adăpost în Piața Dacia, rampe clandestine de deșeuri în zona Martir Ion Miron, Liniștei, Răsăritului, terenuri neîngrijite și pline de buruieni pe str. Orșova, Marginii și Tristan Tzara, persoane fără adăpost care caută prin tomberoane pe Sever Bocu etc.

În cadrul constatărilor și în urma semnalărilor cetățenilor, au fost identificate de polițiștii locali și un număr de 12 locații în care se aflau autovehicule ce păreau a fi abandonate, trei locații în care se află terenuri neîngrijite și 24 de locații în care se aflau abandonate deșeuri.

Toate aspectele au fost preluate de polițiștii locali, iar cele care intră în competența altor instituții au fost direcționate către celelalte structuri în competența cărora se află, pentru luarea măsurilor de remediere. Acțiunile continuă și în perioada următoare și în celelalte cartiere ale municipiului.

Poliţia Locală reaminteşte că astfel de acțiuni sunt organizate periodic în toate cartierele municipiului cu scopul principal de a relaționa cu cetățenii, de a constata la fața locului problemele cu care aceștia se confruntă și de a lua măsuri în cazul în care situația o impune, în cazul altor probleme semnalate, acestea fiind direcționate către instituțiile abilitate. Polițiștii locali au luat la pas cartierele oralului în urmă cu o lună și jumătate, până acum luând act de problemele ridicate de cetățenii din cartierele Soarelui, Calea Buziașului, Ciarda Roșie, Plopi, Kuncz, Lunei, Traian, Iosefin, Dambovița, Elisabetin, Mehala și Ronaț.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*