Social

Tortul fabulos primit de şeful Criminalisticii la pensionare după 27 de ani de activitate

Tortul fabulos primit de şeful Criminalisticii la pensionare după 27 de ani de activitate

A sosit momentul ca, după 27 de ani, comisar şef Adrian Cristian Meșter, şeful Serviciului Criminalistic din cadrul I.P.J. Timiș, să-și atârne uniforma în cui și să-și armeze pentru ultima dată arma.

Pe lângă competențele și aptitudinile tehnice dovedite în activitatea de criminalist, cât și de un bun coordonator, acesta a participat la numeroase  misiuni în străinătate sub egida ONU de menținere a Păcii din Bosnia Herțegovina, unde a primit Medalia de Merit a misiunii UNMIBH, iar în anul 2001 i-a fost acordată Diploma de Merit a Poliției Române.

„Domnule comisar-şef Meşter Adrian Cristian, întreg colectivul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș vă mulțumește pentru cei 27 ani de activitate în slujba cetățeanului, pentru miile de ore nedormite, pentru sutele de acțiuni și pentru memorabilele experiențe trăite, care vor rămâne în sufletele noastre. Vă mulţumim pentru devotamentul, implicarea si modul în care aţi ales şi înteles să conduceţi şi să faceţi parte din această familie profesională. Pentru că în astfel de momente, cuvintele sunt de prisos, încheiem prin a vă ura clasicul si consacratul mesaj:  Pensie lungă, sănătate, fericire și un nou drum plin de satisfacţii şi împliniri”, i-au transmis colegii din IPJ Timiş. Foştii colegi i-au dăruit un tort care nu are nevoie de comentarii.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*