S-au format cozi la secțiile de votare din principalele orașe din Europa. Sute de români așteaptă să-și exercite dreptul la vot. La secțiile de votare din Munchen și Stuttgart, oamenii s-au adunat dinainte de ora 7 dimineața ca să voteze la alegerile europarlamentare și la referendumul pentru justiție.
La Munchen, la ora 7:00, erau deja aproximativ 200 de români în fața consulatului României.
La Stuttgart, s-au strâns aproximativ 2000 de oameni, la cozi.
Nu doar în Germania s-au format cozi. În Roma, și mai mulți oameni așteptau în fața Ambasadei României, în ciuda ploii. Și la Milano și Torino, situația este asemănătoare.
La Bruxelles, românii nu au mai avut loc în curtea secției de votare, astfel că au ocupat și trotuarul de lângă. Acest lucru se întâmpla la ora 7 dimineața.
În Dublin, Viena, Madrid, Londra s-au format, de asemenea cozi.
Românii din toată lumea votează azi, 26 mai 2019, la alegerile europarlamentare 2019. Primele urne de vot s-au deschis în Noua Zeelandă, sâmbătă, la 22.00, ora României (n.r. – duminică, ora 7.00 locală). Alături de români, toți europenii din statele membre UE își vor alege viitori reprezentanți în Parlamentul European pentru următorii 5 ani. România are alocat un număr de 33 de locuri în PE, din totalul de 751 disponibile. Fiecare partid care participă la alegerile europarlamentare de anul acesta va primi un număr de mandate proporțional cu numărul de voturi obținute.
Sursa: DIGI24.ro