Cultură

Spectacol în premieră al Ansamblului Profesionist Banatul

Spectacol în premieră al Ansamblului Profesionist Banatul

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș vă invită joi, 13 iunie, de la ora: 18:30 la Premiera Ansamblului Profesionist Banatul care va avea loc în sala Teatrului Național ”Mihai Eminescu” din Timișoara.

Ionuț Fulea, Liliana Laichici, Dumitru Teleagă, Oana Tomoioagă, Bogdan Toma, Iasmina Iova și Ciprian Pop vor aduce pe scena Teatrului Național din Timișoara cântece autentice în care se regăsește frumusețea folclorului românesc.

Ansamblul Profesionist Banatul va prezenta un spectacol în premieră în care evidențiază frumusețea folclorului bănățean prin interpretări în care tehnica orchestrei, coordonată de dirijorul Sebastian Roșca, dezvăluie sufletul românesc în toată puritatea și splendoarea lui.

Corpul de balet al Ansamblului Profesionist Banatul aduce la Timișoara jocurile domoale, așezate și legănate de pe Valea Almăjului prin intermediul unor tablouri coregrafice care poartă semnătura cuplului de coregrafi Brândușa și Nicolae Stănescu în care regăsim sentimentele bănățenilor de altădată în interpretările unor doine cum ar fi: “Cine trece acuma gealu”. Jocuri, ardelene pe cerc și sărita, brâuri și jocuri de doi vor fi exprimate scenic în mișcări coregrafice care impresionează prin virtuozitate.

Va participa și Formația de dansuri Ansamblul Banatul Tineret cu un tablou coregrafic în care tinerii dansatori vor interpreta jocuri din zona Banatului cu pasiunea și bucuria specifică tinereții. Coregrafia aparține cuplului de coregrafi: Brândușa și Nicolae Stănescu.

Invitațiile vor fi disponibile la sediul Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș din str. E. Ungureanu nr. 1 din Timișoara.

Dirijor: Sebastian Roșca

Coregrafia: Brândușa și Nicolae Stănescu

Prezintă: Tania Stavilă Țunaș

Director general adjunct: prof. Adrian Scorobete

Manager: prof. Liliana Laichici

Finanțator: Consiliul Județean Timiș

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*