Cultură

Oana Pellea și Cristina Casian aduc N(AUM) la Timișoara

Oana Pellea și Cristina Casian aduc N(AUM) la Timișoara

Oana Pellea revine pe scena din Timișoara, alături de Cristina Casian pentru a aduce o pledoarie pentru poezie, și pentru o înțelegere poetică a lumii, a existenței. Piesa N(AUM) se va juca în 20 mai, la Opera Națională din Timișoara, cu începere de la ora 20:00.

”Un univers, o ușă spre o altă realitate, un vârtej de cunoaștere, un labirint de inițiere:  întâmplarea acestui scenariu și spectacol ține de întâmplătorul obiectiv.  Senzația mea este că trebuia să mi se întămple această întâlnire: Mariana Cămărășan, Cristina Casian, Vladimir Turturică și universul naumian. Mulțumesc domnule Naum că ne îngăduiți.” (Oana Pellea)

”Trăim într-o lume în care abandonăm cu ușurință frământările celuilalt. E un privilegiu să existi într-un univers unde drumul spre vindecare nu se face de unul singur.” (Cristina Casian)

N(AUM) este un spectacol de teatru al cărui scenariu s-a cernut din universul domnului Naum, de acolo unde alte legi guverneaza realitatea. Am tot mai puternic senzația unei călătorii, am amintirea peisajelor, gustul aerului, stranietatea și cumințenia sunetelor, am ramas cu amprenta golului și a căutării, și mai ales cu sentimentul însoțirii.

Nu e doar universul naumian, e zona lucrurilor uitate, a înțelegerii pierdute, a marii căutări și a marii treceri, toate, absolut toate existând dintotdeauna în noi: ”cheia e în iubire, desigur, de aceea atât de greu de văzut.” (Gellu Naum)

Spectacolul „N(aum)” propune o formă de teatru de artă, minimalist, bazat în primul rând pe o căutare interioară și a forței cuvântului, vizibilă și perceptibilă la fiecare replică, pe un tip de interpretare care se joacă în permanență cu metaforele, atât la nivel vizual, cât și dincolo de imagine, căutând și sondând zone ale inconștientului, prin care textele lui Gellu Naum rătăcesc oricum. Ceea ce reușește în primul rând propunerea Marianei Cămărășan, o regizoare atipică în peisajul nostru teatral, al cărei program regizoral nescris pare a urmări teatrul psihologic, în diversele lui forme, este să-l împrietenească pe Gellu Naum cu un public larg, poate nefamiliar cu scrierile lui, pe care, însă, după această montare, e foarte posibil să le caute. Îndepărtându-se oarecum de genul de text pe care l-a pus în scenă în ultimii ani – cel mai recent, „Cinci ore cu Mario”, la UNTEATRU –, cu „N(aum)” Mariana Cămărășan pătrunde într-o zonă în care psihologia și psihologiile se dezvăluie undeva la acea limită fragilă dintre poezie și absurd, pe care Oana Pellea și Cristina Casian o încarcă apoi cu o doză de concret surprinzător de (i)real, surprinzător de cald, surprinzător de transparent. Ca o viață pe care o întorci pe dos să-i vezi cusăturile. Ca o oglindă în care se vede limpede subconștientul.

Biletele online pentru întâlnirea cu Oana Pellea și Cristina Casian sunt disponibile AICI.

Biletele offline, pentru întâlnirea cu Oana Pellea și Cristina Casian sunt disponibile și la Agenția de bilete a Operei Române, program: duminică-vineri 11-19. (sâmbătă închis).

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*