Vizită importantă la Timișoara! Ambasadorul Canadei în România, E.S. Kevin Hamilton s-a întâlnit vineri dimineață cu reprezentanții Camerei de Comerț din Timiș.
Scopul întrevederii cu președintele executiv al CCIAT a fost de identificare de oportunități de colaborare și de afaceri bilaterale, în contextul prezenței la Timișoara a înaltului diplomat cu ocazia evenimentului de prezentare a Acordului Economic și Comercial Cuprinzător între Uniunea Europeană și Canada.
În județul Timiș sunt doar 47 de firme canadiene, însă sunt premise ca numărul acestora va crește în următorii ani.”Este o plăcere să fiu în Timișoara și aici la Camera de Comerț. Misiunea mea ca ambasador este să identific oportunități de investiții pentru Canada în România, iar județul Timiș, pot să vă spun că este foarte atractiv pentru investitorii canadieni și mă aflu aici pentru a obține mai multe informații despre oportunitățile de investiție”, a declarat ambasadorul Canadei în România, E.S. Kevin Hamilton.
“Din păcate, în Timiș numărul firmelor cu investiție canadiană este mic, și anume 47. Am avut o întâlnire beneficiă pentru județul Timiș cu domnul ambasador și am propus un program de lucru pentru ca numărul investiților canadiene să crească, deja avem promisiunea că o firmă destul de puternică se va îndrepta spre județul nostru să investească. Suntem mulțumiți că am avut parte de o deschidere pentru a colabora privind misiunile economice și facilitarea întâlnirilor între oamenii de afaceri din Canada și România, însă nu am pus la punct detaliile, dar cu siguranță vor fi astfel de întâlniri”, a transmis Florica Chiriță, președintele executiv al CCIA Timiș.