Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timișoara împreună cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează în perioada 24 – 26 mai, în Campusul USAMVBT din Timișoara, Calea Aradului nr. 119, cea de-a 17-a ediție a expoziției BANAT AGRALIM.
Manifestarea este organizată în colaborare cu Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” – Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Lovrin, cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş, al Primăriei Timișoara și al unor asociații profesionale de profil.
TEMATICA EXPOZIȚIEI
AGRICULTURĂ
Maşini și utilaje pentru pregătirea şi prelucrarea solului; Maşini, utilaje pentru semănat, recoltat și procesare primară; Uscătoare, silozuri, transportoare pentru cereale și plante tehnice;Tractoare; Remorci; Echipamente pentru măsurători terestre și cadastru;Seminţe şi material săditor;Cultura şi protecţia plantelor (îngrăşăminte şi pesticide); Tehnologii, materiale şi echipamente pentru irigaţii.
CREŞTEREA ANIMALELOR
Creşterea animalelor de interes economic și de companie, tehnologii, echipamente, furaje și aditivi furajeri; Medicină veterinară (tratamente, vaccinuri şi medicamente, instrumentar medical de specialitate); Inginerie genetică.
PRODUSE ECOLOGICE
Producători agricoli; Producători inputuri.
SILVICULTURĂ ȘI CINEGETICĂ
Utilaje și echipamente forestiere; Material biologic și tehnologii specifice; Trofee cinegetice;Taxidermie; Preparate culinare cinegetice.
INDUSTRIE ALIMENTARĂ ŞI AMBALAJE
Utilaje, echipamente pentru industria alimentară; Dotări şi amenajări de spaţii comerciale; Produse alimentare; Ambalaje şi accesorii; Curăţenie, întreţinere, igienă, protecţie.
CERCETARE , EXTENSIE UNIVERSITARĂ, FINANȚARE
Instituții de cercetare; Edituri şi distribuitori de publicaţii de specialitate; Servicii bancare și de asigurări; Servicii de turism și agroturism; Servicii de consultanță și accesare fonduri europene.
PRODUSE TRADIȚIONALE
Produse tradiționale alimentare; Mici meșteșugari.
Pe durata desfășurării expoziției, se vor organiza concursuri de echitație și de dresaj canin, demonstrații „în câmp” cu mașini și utilaje agricole, work-shop-uri cu tematică specifică etc.
Program de vizitare: 1000 – 1900. Intrarea este liberă.


























