Administrație

CJT montează cântar electronic pentru camioane pe drumul dintre Timișoara și Lipova

CJT montează cântar electronic pentru camioane pe drumul dintre Timișoara și Lipova

Un cântar electronic, ce va controla tonajul camioanelor care circulă pe drumurile județene din Timiș, va fi, în sfârşit, montat în zona localității Alioș.

Este vorba despre o premieră pe drumul judeţean care leagă Timişoara de Lipova, anunţată cu mult timp în urmă, spune vicepreşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Nicolae Oprea.

„După o perioadă îndelungată de timp, în sfârșit am reușit să finalizăm și acest cântar. Vor fi controale permanente și sistematice. Nu dorim să oprim circulația oamenilor, să nu zică că oprim dezvoltarea zonelor și bineînțeles transportul materialelor de construcții. Dorim să se transporte atât cât suportă drumul, pentru cât a fost proiectat, până la 40 de tone, nu 50, 60, 70, mai ales balastul. Vrem să se circule normal pe acest drum, pentru că nu putem săptămână de săptămână să reparăm acest drum”, a spus vicepreședintele CJ Timiș la Radio Timişoara.

Nicolae Oprea a mai precizat că la Consiliul Judeţean Timiş ajung numeroase plângeri cu privire la starea drumului care leagă Timişoara de Lipova.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*