Administrație

Parada portului popular șvăbesc la Şandra

Parada portului popular șvăbesc la Şandra

Kirwei, Parada portului și Balul șvabilor. Acestea sunt elementele cheie ale unui eveniment organizat în comuna timișeană Șandra, vineri, moment care a marcat începerea unei ample campanii de promovare turistică a județului folosind ca laitmotiv muticulturalitatea Banatului.

Șandra – înființată în 1833 din familii de coloniști germani – este un reper important în drumul istoric parcurs de șvabi în această regiune și doar un punct de plecare într-un Traseu turistic ce are în vedere localități timișene precum Lenauheim, Nițchidorf, Biled, Variaș, Clopodia, Iecea Mare, Buziaș și Jimbolia, dar și localități din Arad (Lipova, Radna etc) și Caraș Severin (Reșița, Steierdorf, Wolfsberg etc).

Istoria, cultura, tradițiile și obiceiurile acestei importante etnii din Banat vor fi repuse în lumină, unul dintre aceste demersuri fiind început în Șandra, unde Primăria  recondiționează o casă șvăbească pentru a o introduce în circuitul turistic, APDT Timiș a realizat un scurt film de prezentare a arhitecturii localității, iar promovarea gastronomiei tradiționale se face prin intermediul Schwabenhaus, pasul următor fiind încercarea de revitalizare a unor meșteșuguri specifice etniei.

Vineri, Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în județul Timiș și Primăria Comunei au organizat Parada portului popular șvăbesc.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*