Social

Curg amenzile în zona pietonală a Timişoarei

Curg amenzile în zona pietonală a Timişoarei

Polițiștii locali au continuat să acționeze și în ultima săptămână în zona pietonală, atât în civil cât și în uniformă, principalele aspecte avute în atenție fiind depistarea persoanelor care abandonează diverse resturi alimentare și nealimentare pe domeniul public, cum sunt ambalaje, chiștoace de țigări, peturi, coji de semințe etc.

De asemenea, au fost vizaţi şi cei care opresc, staționează ori pătrund cu autovehiculele pe străzile pietonale, acolo unde acest lucru este interzis, ori circulă cu biciclete, trotinete, role, triciclete, skateboard-uri și alte mijloace de locomoție, a căror circulație este de asemenea interzisă în zona pietonală.

În ceea ce privește abandonarea de deșeuri, faptă constatată de polițiștii locali în civil, au fost aplicate în ultima săptămână un număr de 61 sancțiuni contravenționale pentru astfel de fapte, conform HCL 371/2007, care prevede amenzi între 500 și 1.000 de lei, de la săptămână la săptămână constatându-se o scădere a numărului de astfel de cazuri, ceea ce arată că persoanele care se deplasează prin centrul municipiului încep să se respecte legislația.

Și în ceea ce privește oprirea sau staționarea autovehiculelor în zona pietonală numărul celor care încalcă legislația a început să scadă, fiind aplicate tot în ultima săptămână un număr de 77 sancțiuni între 290 și 725 lei, conform OUG 195/2002, iar celor care au circulat cu biciclete, trotinete și alte mijloace de locomoție au fost aplicate un număr de 8 sancțiuni.

Așa cum s-a anunțat deja, polițiștii locali au efectuat și verificări pentru depistarea asociațiilor de proprietari și ai societăților comerciale care nu respectă modul de precolectare a deșeurilor scoțând în zona pietonală pubelele cu deșeuri cu mai mult timp înainte de a fi preluate de reprezentanții societății de salubrizare, creând astfel disconfort și conferind zonei un aspect inestetic, cu atât cu cât este frecventată de mulți timișoreni ieșiți la plimbare și turiști.

Polițiștii locali au luat măsura sancționării contravenționale în cazul societății Bun-Vast SRL – restaurant chinezesc și a unei asociații de proprietari de pe str. Vasile Alecsandri care nu au respectat prevederile HCL 371/2007 referitoare la precolectarea deșeurilor, sancțiunile fiind de câte 2500 lei fiecare.

Poliția Locală Timișoara atrage atenția că în continuare patrulele de polițiști locali în civil și în uniformă acționează având în vedere atât abandonarea de resturi cât și faptele privind oprirea, staționarea, circulația autovehiculelor, dar și a bicicletelor și a altor mijloace de locomoție și vor aplica sancțiuni drastice celor surprinși încălcând prevederile legale.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*