Administrație

Secția de Neurologie a spitalului din Caransebeș a fost renovată

Secția de Neurologie a spitalului din Caransebeș a fost renovată

Datorită medicului Ana Mationi, secția de Neurologie a spitalului din Caransebeș a fost reabilitată în proporție de peste 70 la sută și oferă acum condiții decente pacienților. S-au renovat saloane, băile pentru personal și pacienți, oficiul cu cele două săli, camera de gardă, coridorul și holul de la intrare, iar fosta magazie a fost recompartimentată apărând trei noi spații (vestiar, magazie, cabinet asistentă șefă).

„Doamna doctor Mationi merită cele mai multe laude, o felicit, este de apreciat implicarea dumneaei, a bisericii, indiferent de religie, și a altor persoane private. Dar este un caz destul de singular în peisajul acesta al spitalului, cu atât mai mult merită evidențiat. Exemplul doamnei Mationi ar trebui urmat de cât mai multe persoane, de ce nu și din spital”, a declarat primarul oraşului Caransebeş, Felix Borcean.

Au mai fost prezenți la eveniment viceprimarul Marius Isac, consilierii locali Maria Ponețchi și Florin Bogdea, consilierul județean Ioan Cojocariu, directorul medical Bhupinder Singh, dar și numeroși medici și asistente din Spitalul Municipal de Urgență.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*