La întâlnire au participat din partea ALDE, președintele Călin Popescu Tăriceanu, deputatul Marian Cucşa, președintele ALDE Timiș, secretarul general al ALDE, Daniel Chițoiu și europarlamentarul Norica Nicolai, președintele Consiliului Național ALDE, iar din partea GRAL, majoritatea primarilor au fost de la PNL, în număr de cincisprezece dar și edili șefi de la alte partide.
Discuțiile au fost constructive, s-au axat pe problemele cu care se confruntă aceștia în administrațiile locale dar și pe teme politice, în mod special despre alegerile europarlamentare și prezidențiale.
Deputat Marian Cucşa, președintele ALDE Timiș: “Mă bucură deschiderea și abordarea directă a primarilor cu care ne-am întâlnit, apreciez faptul că aceștia sunt determinați să dezvolte comunitățile pe care le reprezintă și fac o evaluare acurată și pragmatică a parlamentărilor și a liderilor politici. Aceeași deschidere au avut-o și la abordarea subiectelor politice, lucru care nu poate decât să mă bucure și sunt convins că vom avea o colaborate solidă și serioasă”.
Citește și:

Președintele României, Nicușor Dan, așteptat să anunțe premierul

Demisiile miniștrilor PSD au fost trimise și înregistrate oficial la Cotroceni

Social-democrații și-au ales conducerea: Grindeanu, președinte

Grindeanu: Toți banii din taxele și impozitele locale trebuie să rămână la primarii de comune

USR Timiș și-a ales noua conducere
























