Life-style

Ce mâncare au cerut Nana și No Mercy la DISKOteka Festival din Timişoara

Ce mâncare au cerut Nana și No Mercy la DISKOteka Festival din Timişoara

În perioada 31 mai – 2 iunie va avea loc la Timişoara DISKOteka Festival, cel mai mare eveniment din Europa dedicat muzicii anilor `80 și `90. Artişti de top din acea perioadă de aur se vor reuni pentru un show de zile mari, printre ei numărându-se solistul Nana și trupa americană No Mercy.

Printre cererile speciale primite de organizatori din partea lor se numără vizite în locuri istorice şi pitoreşti și un meniu cu preparate tradiţionale româneşti, cu ardei umpluţi și sarmăluțe.

Nana Kwame Abrokwa este un rapper și D.J. german, care cântă sub pseudonimul Nana.

“E foarte dificil să reunești atâtea trupe în aceeași perioadă. Am avut de exemplu două situații în care artiștii aveau programate alte evenimente în acea perioadă, este vorba despre Alexia și Alphaville, care au concerte cu o zi înainte de DISKOteka, de aceea vor veni direct de la aeroport. Bineînțeles, am avut și cazurile în care managementul artistului a solicitat prezența cu o săptămână înainte de venirea artistului în sine, pentru a verifica dacă acesta din urmă are toate condițiile de sunet pentru a face un show de excepție, cum a fost cazul No Mercy. Este de înțeles oricum, vorbim de artiști care dau tot ce au mai bun pe scenă, pentru a încânta publicul. Este normal să aibă cerințe și să urmărească totul în cele mai mici detalii. Este vorba de profesionalism în primul rând și de a garanta fanilor tăi distracție maximă la cote înalte. Totuși, cel mai greu lucru a fost să îi sincronizăm pe toți pe parcursul a trei zile de festival, vorbim de câteva sute de oameni care s-au pus de acord, dacă e să calculăm și echipele artiștilor. A ieșit însă ceva de excepție, o să vedeti”, mărturisesc organizatorii DISKOteka.

Sursa: click.ro


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*