Social

Spectacol pentru zeci de elevi de etnie romă

Spectacol pentru zeci de elevi de etnie romă

Biroul Județean pentru Romi din cadrul Instituției Prefectului Județul Timiș, în colaborare membrii Grupului de Lucru Mixt pe probleme de Romi (constituit  la nivelul Instituției Prefectului Județul Timiș) organizează luni, 8 aprilie, când se sărbătorește Ziua Internațională a Romilor, în baza Legii nr. 66/22 martie 2006, un eveniment la care vor participa aproximativ 250 de copii din 17 școli timişene.

Ei vor avea ocazia să urmărească, luni, 8 aprilie, începând cu ora 10, în Parcul Copiilor din Timișoara (în caz de vreme nefavorabilă evenimentul va avea loc la Palatul Administrativ) un spectacol artistic asigurat de ansamblurile de copii din aceste școli și Teatrul pentru Copii și Tineret Merlin.

Totodată, vor participa la atelierele organizate de către Inspectoratul de Jandarmi Județean Timiș, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Banat” al județului Timiș, Inspectoratul Județean de Poliție, Agenția Națională Contra Traficului de Persoane – Centrul Regional Timișoara și Asociația Centrul de Resurse pentru Regenerare Urbană.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*