Cea mai nouă și modernă piață agro-alimentară din județul Timiș se va construi la Buziaș. Construcția va fi amplasată pe locul vechii piețe agro-alimentare și este proiectată într-un stil futurist. Primarul Sorin Munteanu spune că noua piață face parte dintr-un proiect mai amplu menit să schimbe complet zona din punct de vedere arhitectural și funcțional. Investiţia se ridică la două milioane de lei.
„E gândită o zonă comercială în care, pe de o parte, să existe această piață agro-alimentară, iar, de cealaltă parte, o zonă în care suntem în faza de finalizare a unui PUZ pentru concesionare dezvoltare supermarket. Deci va fi o zonă comercială modernă, de atracție”, a spus primarul Sorin Munteanu la Radio Timişoara.
Lucrările vor începe, cel mai probabil, în această vară și se vor încheia în primăvara anului viitor. Primarul Sorin Munteanu consideră piața ca o sursă generatoare de profit care, în patru sau cinci, va amortiza investiția inițială.
„140 de metri pe exterior, de dimensiuni de 90 pe 160, iar în interior 34 de mese și mai sunt alocate încă trei module pentru vânzări de diferite produse, semințe, alte produse decât cele agro-alimentare. Pentru mine piața reprezintă un centru de profit. Cu banii, sunt convins că în urma finalizării, în decurs de patru – cinci ani de zile îmi recuperez investiția”, explică Sorin Munteanu.
Noua zonă comercială va atrage deopotrivă comercianți, producători și cumpărători de la Lugoj până aproape de Timișoara și chiar din județul Caraș-Severin. Tot aici vor putea să își facă cumpărăturile și turiștii care vin la tratament sau agrement în orașul-stațiune Buziaș.