Social

Decernarea Premiilor Societății Timișoara pe anul 2018

ministrul justitiei- Tudorel Toader

Vineri, 29 martie, începând cu ora 17, la Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran” (Bd. Vasile Pârvan nr. 4A) se vor decerna premiile Societații Timișoara pe anul 2018. Va participa ca invitat special Ana Blandiana, laureata premiului „Speranța” al Societății Timișoara pe anul 1999.

Societatea Timișoara premiază în fiecare an personalități, instituţii și proiecte civice pentru curaj, consecvență și abordarea responsabilă a unor teme majore din societatea românească, precum şi pentru promovarea valorilor europene în arhitectura instituțională a României.

Astfel, la 29 de ani de la lansarea Proclamaţiei de la Timişoara, Societatea Timişoara reafirmă principiile şi valorile în care a crezut şi pentru care a luptat de la început.

Premiul „Speranța” îi va fi conferit lui Augustin Lazăr, procuror general al României.

Premiul „Secera și Ciocanul” îi va reveni lui Tudorel Toader, ministru al justitiei.

Premiul „Ion Monoran” va fi înmânat filosofului Mihai Șora.

Premiul „Oscar Berger” va fi decernat jurnalistului Cristian Pantazi.

Trofeele care însoțesc premiile sunt opera artistului Ioan Nemțoi.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*