Cultură

Anna Karenina la TNT, de Ziua Mondială a Teatrului

Anna Karenina la TNT, de Ziua Mondială a Teatrului

În fiecare an, încă din 1961, în 27 martie, teatre, instituții teatrale, facultăți de teatru, pe scurt, toate organizațiile dedicate artei dramatice, celebrează Ziua Mondială a Teatrului. Este un moment în care ne aplecăm cu toții – oameni de teatru și spectatori, împreună – asupra sensului teatrului și asupra rolului acestei arte în comunitate.

La fel ca în toate teatrele din lume, de Ziua Mondială a Teatrului, spectacolul va fi precedat de mesajul internațional pe care, la invitația Institului Internaţional de Teatru, o figură marcantă a teatrului universal îl adresează artiştilor scenei de pe toate continentele. Anul acesta, mesajul internațional pentru Europa vine din Cuba, un spațiu geografic și politic aparte,  transmis de regizorul dramaturgul şi profesorul, Carlos Celdrán, care ne invită la a vedea viața ca pe o călătorie inițiatică, ca pe un spectacol în care participăm cu toții – ca actanți sau ca spectatori – în mijlocul unui altfel de război rece, al intoleranței și al alienării.

Teatrul Național din Timișoara se alătură teatrelor din toată lumea, oferind publicului, cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului, unul dintre spectacolele sale de referință: Anna Karenina. Acest spectacol reafirmă rolul Teatrului Național din Timișoara ca spațiu de echilibru, de evoluție personală prin generozitate,  solidaritate și umanism.

Spectacolul Anna Karenina este programat miercuri, 27 martie, de la ora 18, la Sala Mare a Teatrului Național. Biletele pot fi achiziționate la Agențiile Teatrului Național (Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și Agenția „Sala 2”, Parcul Civic, orar marți – duminică, orele 11-19) sau online, pe www.tntimisoara.com.

Fotografii: Adrian Pîclișan/TNTm

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*