Administrație

Robu avertizează firmele care au făcut lucrări să refacă domeniul public

Robu avertizează firmele care au făcut lucrări să refacă domeniul public

Din cauza faptului că în oraş există numeroase străzi, trotuare şi spaţii verzi, unde firmele de servicii au executat lucrări la reţelele de utilităţi şi nu au refăcut domeniul public, primarul avertizează societăţile respective că va trece la sancţiuni drastice.

Condiţiile meteo permit efectuarea de lucrări, fapt pentru care toate firmele au primit deja somaţii de la primărie prin care li se transmitea că trebuie să înceapă lucrările de refacere a domeniului public, după care s-a trecut la amendarea lor. Cu toate acestea, situaţia din teren arată că majoritatea societăţilor care au de efectuat lucrări, nu au demarat refacerea domeniului public.

„Avertizăm firmele aflate în această situaţie că trebuie să refacă domeniul public până la data de 15 aprilie 2019. Cei care nu se vor conforma până la această dată, vor fi amendaţi în mod repetat, în fiecare zi, şi va fi sesizată Poliţia Rutieră. Atragem, totodată, atenţia că orice lucrare aflată în execuţie trebuie semnalizată corespunzător, conform normativelor legale în vigoare, iar în  caz contrar societatea respectivă va fi sancţionată contravenţional, după care va fi sesizată Poliţia Rutieră şi se vor face plângeri penale”, a transmis primarul Nicolae Robu.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*