Educație

Formare în context internațional la CSEI „Constantin Păunescu” Recaș

Formare în context internațional la CSEI „Constantin Păunescu” Recaș

Primul eveniment de formare pe termen scurt în cadrul proiectului Erasmus+ “Present for Your Future”, coordonat de Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă ,,Constantin Păunescu” Recaș, are loc în perioada 18-20 martie 2019.

Cu acest prilej, 27 de cadre didactice din România, Malta și Turcia abordează problema absenteismului școlar, încercând să găsească împreună soluții pentru prevenirea și diminuarea acestuia. Pe parcursul celor trei zile, profesorii din țările partenere  sunt implicați în workshop-uri, asistențe la clasă, o conferință open-space și evenimente culturale, toate desfășurate la sediul Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă ,,Constantin Păunescu”.

 „Evenimentul de formare desfășurat la Recaș este primul din seria celor trei evenimente internaționale prevăzute în cadrul proiectului, urmând ca în lunile iunie și octombrie partenerii din Malta și Turcia să fie gazde ale proiectului. “Present for Your Future” se dorește a fi un proiect cu beneficii multiple pentru școli și comunitate prin intermediul vizitelor de lucru și schimbului de experiență, care se vor concretiza în elaborarea unui ghid de bune practici și în numeroase activități în care vor fi implicați profesorii, elevii și părinții acestora. Tocmai de aceea, aducem mulțumiri Consiliului Județean Timiș și președintelui Călin Dobra pentru asigurarea de resurse financiare și de patrimoniu necesare pentru derularea activităților”, a spus directorul Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă ,,Constantin Păunescu”, Marian Heber.

Proiectul internațional – „Present for Your Future” – finanțat prin  programul Erasmus+ al Uniunii Europene se derulează în perioada 1 septembrie 2018 – 31 august 2020 și oferă posibilitatea dezvoltării profesionale pentru cadrele didactice din școlile partenere.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*