Transportatorii din vestul țării, membri ai Federației Operatorilor Români de Transport, se alătură protestului pentru autostrăzi, care va avea loc pe data de 15 martie. Timp de 15 minute, transportatorii vor trage camioanele pe dreapta și vor opri activitatea și în garaje.
Secretarul general adjunct al Federației Operatorilor Români de Transport, Siegfried Mayer, spune că în felul acesta se va atrage atenția asupra necesității autostrăzilor.
„În data de 15 martie, la ora 15:00, se vor opri autovehiculele, respectiv cei care au activități în interiorul garajelor sau alte puncte de lucru ale agenților economici din FORT vor opri activitatea și acolo. Solidarizându-ne cu această inițiativă, agenții economici din FORT o să oprească camioanele pe marginea drumurilor, în așa fel încât să nu împiedice circulația autovehiculelor care doresc să treacă pe lângă ele sau în parcări adecvate și 15 minute vor face o pauză”, a mai declarat Siegfried Mayer la Radio Timişoara.
Citește și:

Studenții beneficiază de 90% reducere la CFR

Sărbători importante marcate pe 13 noiembrie

Sancțiuni de 144.513 lei aplicate de polițiștii locali în piețele agro-alimentare din Timișoara

Intrarea Maicii Domnului în Biserică, prima mare sărbătoare din postul Crăciunului

Termenul limită de depunere a declarațiilor de avere și de interese
























