Polițiștii rutieri au depistat un bărbat de 48 de ani, în timp ce conducea un autoturism în Timișoara sub influența băuturilor alcoolice.
În 12 martie, în jurul orei 01.20, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Timișoara au depistat un bărbatul în timp ce conducea un autoturism pe strada Alexandru Ioan Cuza fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cel în cauză a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, pe numele șoferului a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea comisă.