Timp de o săptămână, poliţiştii rutieri şi de ordine publică acţionează în cadrul campaniei preventive „SEATBELT”, conform planului de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (TISPOL), vizând purtarea centurilor de siguranta de către ocupanţii maşinii. Au fost aplicate peste 100 de sancţiuni contravenţionale şoferilor care nu au utilizat centura de siguranţă.
În perioada 11 – 17 martie, Poliţia Română coordonează o acţiune preventivă pentru verificarea și impunerea folosirii centurii de siguranță și a dispozitivelor de fixare omologate.
Astfel, astăzi, în intervalul orar 10.00 – 13.00 şi 15.00 – 18.00, poliţiştii timişeni au acţionat în cadrul campaniei preventive „SEATBELT”, desfăşurată pe teritoriul tuturor celor 27 de state membre TISPOL (Organizaţia Poliţiilor Rutiere Europene), pentru aplicarea măsurilor legale în caz de nerespectare a legislației în domeniu.
Timp de 6 ore, poliţiştii au aplicat 211 sancţiuni conducătorilor auto care nu au respectat prevederile legale, 158 dintre acestea fiind pentru neutilizarea centurii de siguranță, 32 pentru utilizarea telefonului mobil la volan și 17 pentru alte abateri.
De asemenea, poliţiştii au reţinut două permise de conducere, unul pentru pătrunderea pe culoarea roșie a semaforului și altul pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor.
Au fost retrase două certificate de înmatriculare.
Citește și:

Cu permisul suspendat, un bărbat din Timișoara a lovit un tânăr pe trotinetă

Accident rutier între Beregsău Mare și Timișoara

Razie de amploare desfășurată de Poliția Timișoara, peste 1.200 de persoane legitimate și 180 de san...

Accident pe Podul Mihai Viteazul din Timișoara

Accident pe DJ 691: mașină răsturnată între Alioș și Mașloc, un pasager a ajuns la spital




























