Eveniment

Un tânăr din Sânnicolau Mare şi-a ameninţat vecinul cu moartea şi i-a înjunghiat câinele

Un tânăr din Sânnicolau Mare şi-a ameninţat vecinul cu moartea şi i-a înjunghiat câinele

Polițiștii Orașului Sânnicolau Mare fac cercetări față de doi tineri de 20 de ani, bănuiți că ar fi violat domiciliul unei persoane, ar fi tulburat ordinea și liniștea publică și ar fi ameninţat două persoane.

Marţi, în urma investigațiilor efectuate, polițiștii Orașului Sânnicolau Mare, au identificat doi bărbați, de 20 de ani, bănuiți de violare de domiciliu, tulburarea ordinii și liniștii publice, amenințare, iar unul dintre aceștia, ce este cercetat și pentru săvârșirea infracțiunii de cruzime față de animale a fost reținut pentru 24 de ore.

De fapt, luni, în jurul orelor 17.00, unul dintre cei doi tineri, aflat în stare de ebrietate, în timp ce se deplasa cu acesta și cu alți tineri  de 17 și 18 ani, pe strada Romilor din oraș, ajuns în apropierea locuinței unui bărbat,de 45 de ani, și-a amintit că a avut cu acesta un conflict mai vechi și au pătruns toți, fără drept în curtea acestuia, iar  tânărul, de 20 de ani ( aflat în stare de ebrietate), a înjunghiat cu un cuțit un câine din gospodăria respectivă. Părăsind curtea, s-au întâlnit cu persoanele vizate pe stradă, respectiv cu bărbatul de 45 de ani si cu un minor, de 16 ani, cărora le-au adresat amenințări cu moartea.

Polițiștii continuă cercetările față de cei doi tineri de 20 de ani, aflați sub control judiciar pentru 60 de zile pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu, tulburarea ordinii și liniștii publice, amenințare, iar cel care a înjunghiat câinele fiind cercetat si pentru săvârșirea infracțiunii de cruzime față de animale.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*