Administrație

Stadiul proiectului care vizează realizarea unui Centru de colectare a legumelor și fructelor

Stadiul proiectului care vizează realizarea unui Centru de colectare a legumelor și fructelor

Proiectul Centrului de colectare a legumelor și fructelor pe care Consiliul Județean Timiș îl face la Tomnatic avansează cu pași repezi. Sunt șanse mari ca în toamnă să avem constructor desemnat pentru acest obiectiv.

Anunțul a fost făcut de care Călin Dobra, președintele CJ Timiș.Lansăm zilele următoare procedurile pentru studiul de fezabilitate, urmând ca licitația pentru proiectarea și execuția lucrării să se demareze imediat ce vom avea SF-ul.Știm bine ce este de făcut. Chiar astăzi, am avut o deplasare la amplasamentul investiției. Mai mult, am făcut o vizită la un centru de fructe și legume operat de un privat”.

Investiția va sprijini atât agricultorii, cât și consumatorii finali, timișenii, care se vor putea bucura de fructe și legume autohtone, de calitate superioară.

Acesta poate fi considerat un centru pilot, care, în funcție de cerere și de rezultate, va putea fi multiplicat și în alte zone din județ. Timișenii au nevoie de asemenea investiții menite a stimula producția locală, a sprijini micii întreprinzători agricoli locali.

Acest proiect este prevăzut a se realiza din bugetul propriu al Consiliului Județean Timiș.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*