Economic

Sprijin financiar de la Ministerul Agriculturii pentru cultivatorii de usturoi

Sprijin financiar de la Ministerul Agriculturii pentru cultivatorii de usturoi

Cultivatorii de usturoi vor primi un sprijin financiar nerambursabil în valoare de trei mii de euro pe an de la Ministerul Agriculturii, la fel ca în cazul cultivatorilor de tomate.

Măsura ar urma să intre în vigoare chiar începând din acest an, potrivit secretarului de stat Sorin Roşu Mareş. Acesta a mai precizat că suprafaţa minimă pentru care se acordă ajutorul este de trei mii de metri pătraţi, iar fermierii trebuie să producă un minim de 5 tone de usturoi pe hectar.

Sorin Roşu Mareş spune că noul program vine în sprijinul cultivatorilor români. Banii, ce vor fi acordaţi într-o singură transă, vor putea fi folosiţi doar pentru seminţe şi întreţinerea culturilor, însă nu şi pentru cumpărarea de utilaje.

Cererile pentru acest program vor putea fi depuse până la 31 mai, la Direcţiile Judeţene pentru Agricultură.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*