Administrație

Aproape 1.000 de elevi au folosit mini-buzele alocate special lor

Aproape 1.000 de elevi au folosit mini-buzele alocate special lor

Societatea de Transport Public Timişoara şi Primăria Municipiului Timişoara au inaugurat primele curse destinate transportului şcolar, la începutul acestei săptămâni. Noul serviciu destinat transportului elevilor către şcolile de care aparţin (Colegiul Tehnic Emanuil Ungureanu, Colegiul Tehnic I.C. Brătianu, Colegiul C.D. Loga şi Colegiul Pedagogic Carmen Sylva), respectiv zonele de domiciliu, s-a bucurat de succes încă din prima săptămână. Gradul de încărcare pe cele patru linii destinate transportului şcolar a fost de peste 20 de elevi/cursă (către liceele de care aparţin), respectiv 25 de elevi (către zonele de domiciliu), în condiţiile în care capacitatea unui minibuz este de 25 de persoane.

73 de liceeni s-au deplasat spre instituţiile de învăţământ de care aparţin luni, ziua inaugurală a noului serviciu, în timp ce 79 s-au întors către zonele de domiciliu; marţi s-au deplasat către cele patru licee 96 de elevi, 124 de elevi alegând să se întoarcă spre zonele de domiciliu; miercuri – 85 de elevi s-au deplasat spre școală, iar 117 s-au întors către zonele de domiciliu; joi – 94 de elevi au apelat la minibuze pentru a se deplasa spre cele patru licee, iar 108 s-au îndreptat spre casă; vineri – 85 de elevi au mers spre instituţiile de învăţământ, în timp ce 89 au ales să se întoarcă spre zonele de domiciliu. Rezultă că, în cele cinci zile, un număr total de 433 de liceeni au ales să se deplaseze spre liceu cu transportul şcolar, iar 517 s-au întors către casă.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*