Social

Amendă maximă pentru Clubul Heaven, care funcționa deși se afla în perioada de suspendare a activității

Amendă maximă pentru Clubul Heaven, care funcționa deși se afla în perioada de suspendare a activității

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială au efectuat și în perioada premergătoare sărbătorilor acțiuni cu privire la modul în care societățile comerciale respectă prevederile legale referitoare la desfășurarea activității.

Astfel, spre exemplu, s-a constatat faptul că societatea Elaine SRL – Club Heaven din zona Stadionului Dan Păltinișanu funcționa în această perioadă deși era în intervalul de suspendare a activității, de o lună de zile, ca urmare a aplicării de sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor legale referitoare la zgomot.

Drept urmare, polițiștii locali au aplicat reprezentanților societății o nouă amendă în valoare de 3.000 de lei, maximul prevăzut de Legea 61/1991 republicată pentru această faptă.

Polițiștii locali atrag atenția reprezentanților societăților comerciale să respecte prevederile legale precum și dispozițiile emise de Primăria Timișoara referitoare la suspendare, deoarece în acest fel riscă sancțiuni drastice și chiar propunerea de retragere a autorizației de funcționare.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*