Social

Vânzătorii ambulanți de ștergătoare de parbrize, depistați din nou de polițiștii locali la Bastion

Vânzătorii ambulanți de ștergătoare de parbrize, depistați din nou de polițiștii locali la Bastion

Polițiștii locali continuă să acționează permanent pentru depistarea persoanelor care apelează la mila publică pe străzile orașului, dar și a celor care încearcă să obțină bani prin comercializarea de tot felul de produse în locuri neautorizate.

Un astfel de exemplu este cel al vânzătorilor ambulanți care obișnuiesc să vândă în intersecții ștergătoare de parbrize și alte asemenea accesorii, punând în pericol circulația rutieră, dar și propria integritate plimbându-se printre autovehicule.

Două astfel de persoane au fost depistate și marţi după-amiază, pe str. Hector, în zona Bastion, unde de altfel au mai fost surprinși în urmă cu câteva săptămâni. Și de această dată cei doi bărbați, de 37 și 42 de ani, ambii din București, au fost sancționați cu 2.000 de lei, conform Legii 12/1990, marfa pe care o aveau asupra lor fiind ridicată în vederea confiscării, urmând să se ia aceste măsuri până când vor renunța la această îndeletnicire.

În ceea ce privește persoanele care apelează la mila publică, polițiștii locali se implică permanent în preluarea acestora de pe stradă, cu atât mai mult cu cât, în această perioadă cu temperaturi foarte scăzute există riscul ca aceste persoane să sufere hipotermii.

Cetățenii care observă oameni fără adăpost pe străzi, în parcuri ori în alte zone pot semnala astfel de cazuri la numerele de telefon 0256.968 sau 0256.246.112, iar polițiștii locali se vor deplasa pentru a-i prelua și a-i preda către serviciile sociale, evident și în funcție de starea lor de sănătate.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*