Administrație

Două noi proiecte pe fonduri europene, aprobate pentru finanțare în beneficiul Spitalului Municipal din Timișoara

Două noi proiecte pe fonduri europene, aprobate pentru finanțare în beneficiul Spitalului Municipal din Timișoara

Valoarea totală a celor două proiecte se ridică la peste 2,6 milioane euro. Unul dintre ele vizează prevenția și tratamentul bolilor cardiovasculare, iar celălalt prevenția și tratamentul cancerului de colon și de col uterin.

“Suntem optimiști și în privința altor proiecte pe fonduri europene pentru Spitalul Municipal, dar abia în ianuarie se va finaliza procesul de evaluare și deliberare pe programele în speță. Mulțumesc doamnei dr. Olimpia Oprea, managerul general al Spitalului Municipal, pentru spiritul de inițiativă, priceperea și dăruirea cu care își exercită funcția!”, a transmis, miercuri, primarul Nicolae Robu.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*