Administrație

Cea mai bună veste pentru şoferi: a fost semnat contractul pentru Centura de Sud a Timişoarei

Cea mai bună veste pentru şoferi: a fost semnat contractul pentru Centura de Sud a Timişoarei

La Consiliul Judeţean Timiş a fost semnat, marţi, contractul pentru Centura de Sud a Timişoarei. Documentul a fost semnat de directorul CNAIR Narcis Neaga și reprezentanții firmei Tirrena Scavi. Societatea Prometer M&G SRL are la dispoziţie jumătate de an să proiecteze centura şi apoi Tirrena Scavi doi ani să o construiască.

Centura de Sud a Timișoarei va avea o lungime de 25,69 kilometri, câte o bandă pe sens, 12 poduri și pasaje și mai multe intersecții la nivel, pe ruta intrarea în Timișoara dinspre Sag – Giroc – Moşniţa Nouă – Ghiroda – legătura cu centura de nord (Calea Lugojului-Calea Aradului).

„Câștigătorul licitației a mai lucrat în România, în termenele stabilite în contracte. Platforma pe care se bazează are 10 metri, adică aproximativ o bandă și jumătate pe sens. Ne-am gândit că dacă pe viitor traficul necesită două benzi pe sens, avem teren suficient să lărgim. Din punct de vedere tehnic, centura va avea trei noduri și opt viaducte și pasaje”, a declarat Narcis Neaga, șeful CNAIR.

Valoarea proiectului este de 58 de milioane de euro + TVA, iar finanţarea se face din fonduri europene prin Programul Operațional Infrastructură Mare.

Garanţia lucrării va fi de zece ani.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*