O veche iubire îl readuce la Timișoara, după multă vreme, pe unul dintre cei mai fascinanți și puternici actori români: Constantin Cotimanis. El joacă, împreună cu Iulia Dumitru, Old love, o „comedie romantică în două acte, cu note de dramă reflexivă, o poveste final fericit, ca la Hollywood, într-un decor auster, alcătuit din câteva obiecte de mobilier alb, ce contribuie la nota specială, minimalistă, a piesei‟.
Prima reprezentație la Timișoara a spectacolului cu piesa Old love, de Norm Foster, în traducerea lui Peter Bokor și regia lui Daniel Bucur va avea loc luni, 10 decembrie 2018, de la ora 19,pe scena Operei Naționale Române.
O ”Iubire veche” din zilele noastre, ce-i leagă timp de aproape trei decenii pe măruntul funcționar Bud Mitchell și pe soția patronului său, Molly Graham, cu întâlniri sporadice și discuții presărate cu umor, repede uitate de către ea, dar constituind pietre ale unei construcții afective solide pentru el. Însă pasul decisiv nu este făcut până când cei doi nu sunt singuri, liberi de obligațiile de familie, ea văduvă, el divorțat.
Biletele pentru premiera timișoreană a spectacolului costă, în funcție de loc, între 60 și 90 de lei și se găsesc la agenția Operei.
Citește și:

Lucrări de restaurare la 11 obiective ale Muzeului Satului Bănățean Timișoara, finanțate prin Timbru...

Repetițiile pentru noua premieră a Teatrului Național din Timișoara – Vestul adevărat – au intrat în...

3 ani de Cinema Victoria: program aniversar la cinematograful din Bălcescu

Spectacolul BOLNAVII de Antonio Álamo participă la ediția din acest an a Reuniunii Teatrelor Naționa...

În 10-12 octombrie, Cinema Timiș aniversează doi ani de la redeschidere
























