Târgul de Crăciun de la Timișoara aduce o mulțime de surprize. Pe lângă concerte, evenimente de sezon, cupola luminoasă, anul acesta va fi amenajat un patinoar în Piața Libertății.
Târgul de Crăciun se deschide de Ziua Națională cu folclor din toate zonele României, după care vor urca pe scenă Ştefan Bănică, Bosquito şi Alexandra Stan. Târgul va fi deschis zilnic până în data de 10 ianuarie, între orele 10:00 și 22:30.
Programul este următorul:
1 decembrie, ora 15.30 La mulţi ani, România – spectacol dedicat Centenarului Marii Uniri
Vor urca pe scenă ansamblurile Timişul, Doina Timişului, Ghiocelul, Semenicul, Mariana Deac, Ilie Medrea (Ardeal), Silvana Râciu (Oltenia), Petrică Miulescu Irimică, Mihaela Petrovici, Ramona Viţa, Dumitru Stoicănescu. Urmează concerte susțiute de Ştefan Bănică, Bosquito şi Alexandra Stan.
2 decembrie, ora 17.30 Aurel Tămaş, Pusta Banatului, Ansamblul Timişul Tineret
4 decembrie, ora 17.30 Robert Poka, Incubatorul de Artă
5 decembrie, ora 17.30 Piti Show – emisiune interactivă cu şi despre copii, Black Tea, Hazard
6 decembrie, ora 17.30 Noaptea lui Moş Nicolae – începutul colindatului fanfara Vidu Band, coruri de copii, parteneri: Mitropolia Banatului, I.S.J. Timiş
7 decembrie, ora 17.30 Asociaţia penru Promovarea Tradiţiilor, Corul Elim, Mihai Bizgan&Band
8 decembrie, ora 17.30 Skywalkers, Vest Phoenix Cover, Phoenix
9 decembrie, ora 17.30 Rocks of Fire, Funcky Hats, Facultatea de Muzică Timişoara
11 decembrie, ora 17.30 Piti Show – emisiune interactivă cu şi despre copii, Asociaţia Melopolis
12 decembrie, ora 17.30 Palatul Copiilor, Timişoara Big Band
13 decembrie, ora 17.30 Şcoala de Arte Timişoara, Cromatik Voice
14 decembrie, ora 17.30 Cantodena, Cromatik Voice, Incubatorul de Artă
15 decembrie, ora 17.30 Piti Show – emisiune interactivă cu şi despre copii, Generaţia Muzicii, Karaoke Colinde
16 decembrie, ora 15.00 Festivalul Coral „Leru-i, Doamne, Ler ”- parteneriat cu Mitropolia Banatului
18 decembrie, ora 17.30 Şcoala Pro Muzica, Asociaţia penru Promovarea Tradiţiilor
19 decembrie, ora 16.00 Crăciunul Căpitanului Huck – spectacol interactiv pentru copii, ce prefaţează sosirea lui Moş Crăciun in Piaţa Victoriei. În deschidere : Fanfara Pro Amiciţia
20 decembrie, ora 19.00 Rock For Revolution: Pro Musica, Implant pentru Refuz, Sanctuar, Melting Dice
21 decembrie, ora 19.00 Timişoara în mişcare! Tvr Timişoara pe scenă! coproducţie TVR Timişoara, Casa de Cultură Timişoara
31 decembrie, ora 18.30 Revelion 2019 cu Subcarpaţi, Baaska, Kamelia, Box Office, Sean Norvis