Eveniment

Gestul unui poliţist din Arad aflat în timpul liber

Gestul unui poliţist din Arad aflat în timpul liber
Adora Beauty

Polițiștii Biroului de Ordine Publică, cu sprijinul unui coleg aflat în timpul liber și al unui cetățean cu spirit civic, au depistat în flagrant delict un tânăr care a tâlhărit o femeie. Autorul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore.

Polițiștii Biroului de Ordine Publică au depistat în flagrant, la scurt timp după săvârșirea faptei, un tânăr de 20 de ani, din Arad, care a smuls o poșetă din mâna unei femei, pe Bulveradul Revoluției din Arad, în seara zilei de 22 noiembrie.

Polițistul Sebastian Burnaz, din cadrul Secției nr. 2 Micălaca, aflat în timpul liber, a văzut cele întâmplate și fără să stea pe gânduri a fugit după agresor, reușind să transmită între timp colegilor cele întâmplate.

În sprijinul polițistului care urmărea agresorul a venit și un cetățean arădean, Petrișor Cîrlan, și împreună l-au urmărit pe cel care fugea. Acesta a abandonat poșeta și a încercat să dispară printre blocurile și vegetația bogată din zonă.

La scurt timp după cele întâmplate, agresorul a fost depistat și identificat de o patrulă de ordine publică, pe strada Ineu din municipiu, fiind recuperate și bunurile persoanei vătămate.

Tânărul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, urmând a fi propus magistraților Judecătoriei Arad cu propunere de arestare preventivă, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.

Friends Arena

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*