Timp de patru zile, între 19 – 22 noiembrie, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi în scopul îndeplinirii priorităţii naţionale în domeniul siguranţei rutiere, privind combaterea sistematică a cauzelor generatoare de accidente.
Astfel, au fost întocmite trei dosare penale pentru infracţiuni rutiere şi aplicate 411 sancţiuni contravenţionale, 127 dintre acestea fiind pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum şi 78 pentru neutilizarea centurii de siguranţă.
Au fost sancţionaţi şi 7 pietoni care nu au respectat prevederile legale privind circulaţia pe drumurile publice.
Ca măsură complementară, au fost reţinute în vederea suspendării 20 permise de conducere pentru nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depăşire, nerespectarea limitelor legale de viteză, neacordarea priorităţii de trecere pietonilor şi vehiculelor.
De asemenea, au fost retrase 10 certificate de înmatriculare. În weekend poliţiştii rutieri continuă acţiunile.
Citește și:

Irakian prins la frontiera Foeni cu permis de conducere fals. Bărbatul nu avea dreptul legal de a co...

Angajată de la Poșta Mare, complicea jafului de anul trecut

Tânăr depistat în apropiere de frontiera cu Ungaria cu permis de conducere fals

Tânăr de 17 ani rănit într-un accident la Timișoara

Accident pe Centura Lugojului
























