Politic

USR: Creșterea taxelor pentru timișoreni este o măsură luată din disperare

USR: Creșterea taxelor pentru timișoreni este o măsură luată din disperare

Primarul Nicolae Robu dorește creșterea impozitului auto și a celui pe clădirile nerezidențiale deținute de persoanele juridice cu 50% – adică maximumul permis de lege.

USR Timiș consideră că această măsură dorește să mascheze o administrație incompetentă. Creșterea acestor taxe are ca unic scop umplerea golurilor din bugetul Primăriei.

Primăria Municipiului Timișoara (PMT) are datorii atât față de firmele din subordine, cât și față de societățile ce efectuează lucrări publice. Aceste datorii demonstrează incompetența aparatului administrativ condus de domnul Robu.

„Nu putem să nu ne întrebăm ”Unde se duc banii? Sunt oare toți folosiți inteligent și într-un mod chibzuit?” Edilul Nicolae Robu a declarat public ”În Timișoara nu se va majora niciun impozit local, prin decizii ale primăriei, câtă vreme voi fi eu primar. Eu sunt un liberal autentic și, implicit, un adept al fiscalității reduse, al ideii că banii trebuie să rămână, în cât mai mare măsură cu putință, la cei ce îi produc”. Aceasta este cea mai transparentă și publică formă de ipocrizie. Spui una și faci alta. Bineînțeles că ar exista varianta accesării Fondurilor Europene pentru diverse proiecte de dezvoltare a orașului, dar acest lucru ar însemna efort și muncă din partea echipei de la Primărie. Cu siguranță este mai ușor să crești taxele cu o semnătură și să-ți acoperi găurile bugetare generate prin proasta gestionare a finanțelor orașului. Domnule Primar, Timișoara ar vrea să vorbiți mai rar despre vaporașe sau fântâni de milioane de euro. Am dori să auzim mai multe despre cum ați reușit în acești 6 ani de mandat să optimizați cheltuielile din banul public, ca un Liberal Autentic cum vă prezentați”, a transmis, miercuri, Alexandru Cadar, președinte USR Timișoara.

CE PROPUNE USR

Dacă scopul este creșterea sumelor din vistieria primăriei, recomandăm întâi soluția liberală, anume o conducere mai eficientă a instituției și mai puține societăți care să îi căpușeze bugetul.

O colaborare mai strânsă cu STPT și Colterm, pentru a le ajuta să se autosusțină și deci să nu mai înghită sume uriașe de la PMT (STPT și-a făcut în 2018 bugetul pe subvenții de 90 milioane lei și Colterm a primit o majorare de capital de 83 milioane lei în 2016).

Suntem 100% siguri că toți timișorenii doresc o administrație mai cumpătată, care să facă mai multe cu banii pe care îi are.

Dacă scopul este descongestionarea traficului, problema are soluții mult mai bune.

Soluția 1

În primul rând, transportul în comun din Timișoara este o glumă. Există câteva linii de autobuz care funcționează rapid și eficient, dar în afară de acestea situația este dezastruoasă.

Normal că orașul se umple de mașini în momentul în care ești dependent de acestea. Tramvaiele sunt neîncăpătoare și nepunctuale. Liniile de autobuz nu acoperă corect orașul și nu îți dau posibilitatea de a ajunge dintr-o parte în alta a orașului într-un timp decent.

Cine are de pierdut din asta? Toți timișorenii. Suntem obligați să folosim mașina zi de zi, pentru a nu pierde ore întregi așteptând un mijloc de transport care nu mai vine. Asta se traduce în multe mașini vechi care ne aglomerează șoselele și ne blochează în trafic.

Avem nevoie de un transport public modern: punctual, curat, sigur și rapid. Iar acest lucru se poate face, după cum au demonstrat multe orașe din Vest, dar și unele din țară. Soluțiile există deja, dar avem nevoie și de oameni dornici să le implementeze.

Soluția 2

Extinderea Timpark pe alte străzi și creșterea taxelor de parcare din zonele cele mai aglomerate.

Acest lucru va redistribui puțin densitatea traficului din unele zone și va încuraja la rândul lui folosirea transportului în comun.

De asemenea, aceste taxe vor fi plătite de toți cei care folosesc infrastructura orașului, nu doar de timișoreni. Este o măsură testată peste tot în lume, inclusiv în București și Cluj. Nu este o măsură care să ne bucure, dar este necesară. În unele zone din Complexul Studențesc nu există suficient loc pentru a intra cu o mașină de pompieri. Asta este o problemă care trebuie rezolvată.

Soluția 3

Supra-impozitarea celei de-a 2-a mașini. Ideea este simplă. O mașină este o necesitate, a doua nu mai este la fel de necesară. Dar ca să fie o măsură etică, e nevoie ca întâi să creăm alternative fiabile și plăcute la mașina personală. Dar în loc să ia măsuri pentru descongestionarea traficului, tot ce face actuala administrație este să lărgească șosele și să reabiliteze pasaje, lucruri care te obligă să circuli și mai mult cu mașina.

Ce se întâmplă acum cu banii din parcări?

Societatea de Drumuri Municipale (SDM) a strâns aprox. 7 milioane de lei în 2017. A făcut parcări de 1 milion, iar pe restul i-a vărsat la bugetul local.

Dacă USR ar gestiona orașul: SDM ar strânge mai mulți bani; ei ar putea fi investiți în locuri de parcare (de exemplu: parcarea supra-etajată de la Openville a costat 12,6 milioane euro pt 910 locuri de parcare, așadar aprox. 14.000 euro/loc de parcare; tariful e de 3 lei ora), dar și în alternative de transport (mijloace de transport moderne, piste de biciclete, trotuare) ori amenajarea de spații verzi/parcuri.

Soluții există mai multe decât acestea. Dar au în spate o viziune pe termen lung. Administrația locală nu se comportă ca un organ competent care iubește orașul și locuitorii acestuia. În actuala primărie, singura viziune e statuia monumentală a domnului Robu.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*