Educație

Concurență mare la examenul de rezidențiat la Timișoara

Concurență mare la examenul de rezidențiat la Timișoara

Emoții mari pentru sute de absolvenți ai Facultăților de Medicină, Medicină Dentară și Farmacie care au susținut astăzi, 18 noiembrie, concursul de intrare în rezidențiat la Timișoară. Examenul a avut loc la Universitatea de Medicină și Farmacie “Victor Babeș”.

Concursul, care a durat patru ore, a fost sub formă de test-grilă, cu 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, identice pentru toate centrele universitare în care au avut loc examenele. Întrebările au fost diferite, în funcție de domeniu. „A fost foarte OK, subiectele de dificultate mediu cam spre greu, dar și foarte ușoare”, „A fost ușor. Dacă ai învățat a fost ușor, exact din ce am învățat, nu au fost întrebări complicate”, „A fost destul de dificil. Merge, nu știu. Acum am emoții, așteptăm rezultatul”, „Păi e a două oară când dau și plănuiesc să stau în țară. La urmă urmei am învățat în România și vreau să lucrez în România”,  „Greu, ușor. Nu știu, habar n-am.Nu mă pot pronunță încă”, au răspuns unii candidați la examenul de rezidențiat.

Reprezentanții Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” spun că este o concurență mare la rezidențiat, sunt înscriși 901  candidați pe 499 de locuri. „În general sunt cam doi candidați pe un loc și post la nivel de țară. Ne-am confruntat cu câțiva absenți, în rest nu au fost probleme. Totul a mers bine organizat. Dacă e să comparăm cu alți ani, este o concurență încă dublă. Din estimările noastre de la anul va scădea numărul de candidați. Aici e vorba de a număra studenții din Universitățile de Medicină din țară, respectiv necesarul de locuri pe care-l va scoate Ministerul Sănătății”, a explicat prof . univ. dr. Andrei Motoc, purtător de cuvânt al UMF „Victor Babeș” Timișoara.

Alegerea unui loc sau post este condiționată de obținerea unui punctaj minim de promovare de 60 la sută din punctajul maxim realizat la nivel național pentru cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu.

La Timișoara, cel mai mare punctaj obținut a fost 891. Contestațiile se pot depune până la ora 16, în 19 noiembrie, la sediul comisiei locale de concurs. Comisia centrală analizează și comunica răspunsurile corecte rămase definitive, în 48 de ore de la expirarea termenului de depunere a contestațiilor.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*