Social

Peste 400 de fumători, amendaţi de Poliţia Locală de la începutul anului

Peste 400 de fumători, amendaţi de Poliţia Locală de la începutul anului

Polițiștii locali efectuează permanent verificări în ceea ce privește respectarea prevederilor legii pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, existând sesizări din partea cetățenilor care reclamă fumatul în locurile special amenajate pentru copii din parcuri, în stațiile Societății de Transport Public Timișoara sau în spațiile închise din incinta piețelor agro-alimentare, ori în scările de bloc.

Astfel, de la începutul acestui an au fost aplicate 418 sancțiuni pe această linie unor persoane surprinse fumând în locurile amenajate pentru copii din Parcul Ion Creangă, Parcul Clăbucet, în zona de flori din Piața 700, dar și în Piețele Doina și Iosefin, în stațiile mijloacelor de transport în comun sau în stațiile de taximetre printre care Aurelianus, Revoluției, C. Porumbescu, Gh. Lazăr, Mărăști sau Huniade, precum și în alte locuri prevăzute de lege.

Au existat și situații în care unele persoane au fost surprinse fumând în localuri, fără acordul angajaților, cazuri în care s-au aplicat, de asemenea, sancțiuni, în special în zona Complexului Studențesc.

Poliţia Locală reaminteşte că sancţiunile pentru fumat în spațiile închise sunt cuprinse între 100 lei și 500 lei pentru persoanele fizice, și 5.000 și 10.000 lei, cu sancţiunea complementară de suspendare a activităţii până la remedierea situaţiei care a dus la suspendarea activităţii la a doua abatere, pentru persoanele juridice.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*