Cultură

Regizorul Radu-Alexandru Nica revine la Teatrul Maghiar. Ce piesă pregăteşte

Regizorul Radu-Alexandru Nica revine la Teatrul Maghiar. Ce piesă pregăteşte

Luna decembrie va aduce pe scena mare a Teatrului Maghiar premiera „La comun”, în regia lui Radu-Alexandru Nica. Regizorul din Sibiu reia astfel colaborarea cu trupa maghiară după succesul spectacolului „Incendii”, nominalizat la Premiile UNITER, care se joacă de patru stagiuni.

Scenariul „La comun” а fost scris de Thomas Vinterberg și Mogens Rukov, fiind adaptat ulterior de regizorul danez Thomas Vinterberg pentru filmul „Kollektivet” („Comunitatea”) din 2016. Povestea urmărește un cuplu din anii 1970 care decide să invite și alți oameni să locuiască în casa imensă pe care au moștenit-o, creând o comunitate cu drepturi egale, bazată pe încredere și susținere reciprocă. Mica oază formată în principal din oameni educați funcționează perfect până în momentul în care personajul principal se îndrăgostește de o femeie mai tănâră decât soția sa, pe care o introduce  în Comunitate.

Thomas Vinterberg este, printre altele, autorul filmelor multipremiate „Festen” și „ Jagten” etc. Împreună cu regizorul Lars von Trier, în 1995 a pus bazele curentului Dogma ‘95, pledând pentru o cinematografie eliberată de efecte speciale și tehnologie.

Din distribuția spectacolului „La comun” fac parte: Bandi András Zsolt, Éder Enikő, Simó Emese, Kocsárdi Levente, Aszalos Géza, Borbély B. Emília, Tar Mónika și Molnár Bence. Decorul spectacolului va fi creat de Ioana Popescu, iar muzica va fi compusă de Cári Tibor, asistent de regie fiind Tokai Andrea. Premiera spectacolului regizat de Radu-Alexandru Nica va avea loc în prima decadă din decembrie, la o data pe care o vom anunța în curând.

Abonații Teatrului Maghiar, posesori de Kult Card, vor avea astfel încă o premieră inclusă în abonament.

 

Friends Arena

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*