Social

Peste 100 de căruțași amendaţi de polițiștii locali după ce au fost surprinși circulând pe străzile Timișoarei

Peste 100 de căruțași amendaţi de polițiștii locali după ce au fost surprinși circulând pe străzile Timișoarei

Polițiștii locali aflați în patrulate în aceste zile au depistat și sancționat patru persoane care circulau cu vehicule cu tracțiune animală în zona Intrarea Neptun. De altfel, polițiștii locali au în atenție permanent situațiile în care vehiculele cu tracțiune animală circulă în municipiul Timișoara fără a deține aviz din partea Comisiei de Circulație din cadrul Primăriei, punându-i astfel în pericol pe participanții la trafic.

De la începutul acestui an au fost aplicate pe această linie un număr de 105 sancțiuni contravenționale, sancțiuni care se încadrează între 300 și 500 lei, conform HCL 251/2002. Poliția Locală atrage din nou atenția că este interzisă circulația autovehiculelor cu tracțiune animală în oraș fără aviz și va continua să acționeze pe această linie deoarece posesorii de vehicule cu tracțiune animală nu ţin cont de pericolul la care se expun şi nici de pericolul la care îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic.

Poliția Locală Timișoara colaborează pe această linie și cu primărul localității învecinate Moșnița Nouă fiind transmise, în baza unui protocol de colaborare, situațiile surprinse pe camerele video când căruțașii se deplasează prin oraş pentru luarea măsurilor legale care se impun.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*