Eveniment

Atenţie de unde vă cumpăraţi parfum! Ce au descoperit jandarmii timişoreni

Atenţie de unde vă cumpăraţi parfum! Ce au descoperit jandarmii timişoreni

Sâmbătă, în timpul desfășurării unei misiuni specifice de ordine publică, un echipaj din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod” Timişoara a depistat o persoană care comercializa sticle cu parfum despre care există suspiciunea că este contrafăcut.

Persoana a fost observată pe o stradă în apropierea stadionului „Dan Păltinișanu” în timp ce oferea, spre comercializare, recipiente din sticlă ce aveau, în conținut, un lichid cu miros specific de parfum și care purtau numele unor mărci consacrate. Jandarmii au procedat la stabilirea identității acesteia, rezultând că este un bărbat cu vârsta de 35 ani, cu domiciliul în comuna Dudeștii Noi din județul Timiș.

Având în vedere că „punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare” constituie infracţiune, prevăzută şi sancţionată de Legea nr. 84/1998 republicată, jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală.

Toate cele 29 recipiente cu parfum găsite asupra persoanei în cauză au fost ridicate, în vederea confiscării, până la finalizarea cercetărilor.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*