Social

25 Octombrie – Ziua Armatei României

25 Octombrie – Ziua Armatei României

Ziua Armatei României va fi sărbătorită joi la Timișoara! Brigada 18 Cercetare Supraveghere “DECEBAL”, organizează, joi, 25 octombrie, ora 11.00, în Piaţa Libertăţii, ceremonial militar şi religios cu prilejul sărbătoririi Zilei Armatei României.

La această activitate sunt invitaţi să participe veterani de război, cadre militare active, în rezervă sau retragere, autorităţile publice judeţene şi locale, elevi şi studenţi, reprezentanţi ai mass-media, membrii comunităţii locale.

25 Octombrie constituie amintirea unei zile de împlinire naţională, ziua când armata română şi-a îndeplinit menirea firească. Devenită simbol al tuturor bătăliilor şi eroilor neamului românesc, data de 25 Octombrie a rămas întipărită în sufletele românilor ca zi în care ţara îşi sărbătoreşte Armata şi pe cei care au fost sau sunt în slujba ei.

Moment simbolic în istoria poporului român, înscris în calendarul sărbătorilor noastre de suflet, ziua de 25 Octombrie este Ziua Armatei României, o zi de cinstire pentru eroismul si jertfele prin care, de-a lungul vremii, oştirea noastră şi-a îngemănat faptele de arme cu soarta neamului românesc, îndeplinindu-ţi misiunea nobilă de a apăra unitatea naţională şi integritatea teritorială a statului român.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*