Ca urmare a sesizărilor de la timişoreni, polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră au continuat să acționeze în ultima perioadă pentru luarea măsurilor legale în cazul acelor conducători auto care blochează căile de acces în curți, imobile, parcări, aceasta pe lângă acțiunile efectuate pentru luarea măsurilor legale în cazul autovehiculelor depistate sub incidența indicatorului cu oprirea interzisă, pe pistele pentru bicicliști, pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități, în stațiile mijloacelor de transport în comun, pe trecerile pentru pietoni ori pe linii de tramvai.
De la începutul acestei luni, cetățenii au sesizat peste 30 de astfel de cazuri, la care polițiștii locali s-au deplasat în vederea identificării conducătorilor auto și aplicarea de sancțiuni. Mai grav este când se pune în dificultate transportul public de călători, fiind parcate autovehiculele foarte aproape de linii de rulare a tramvaielor. O astfel de situație a fost constatată serile trecute pe str. Ștefan cel Mare, în apropierea Fabricii de Bere. Un tânăr care și-a lăsat autoturismul foarte aproape de liniile de tramvai și a plecat la un restaurant a fost identificat și sancționat de polițiștii locali cu sancțiunea maximă prevăzută de lege, respectiv 725 lei și 3 puncte penalizare la permis.
De asemenea, în ceea ce privește oprirea sau staționarea autovehiculelor pe pistele pentru bicicliști din oraș, cele mai eficiente acțiuni sunt cele ale polițiștilor locali care patrulează pe segway-uri chiar pe aceste piste. Aceștia au aplicat, de la 1 octombrie și până în prezent 291 sancțiuni contravenționale. Poliţia Locală reaminteşte că sancțiunile aplicate pentru încălcarea prevederilor OUG 195/2002 referitoare la oprirea și staționarea în locuri nepermise sunt cuprinse între 290 și 725 lei și 2 sau 3 puncte penalizare la permis, în funcție de faptă.
Poliția Locală Timișoara atrage din nou atenția conducătorilor auto să respecte indicatoarele rutiere și să evite parcarea autovehiculelor în locuri interzise pentru a evita sancționarea drastică și chiar ridicarea autovehiculelor.
Citește și:

Recomandarea Visit Timiș pentru acest weekend-Festivalul Suciturilor din Gladna Română

Programul de spălare a pubelelor continuă și în această săptămână în Zona 1 Timiș și Zona 0 Ghizela

Primăria Timișoara a lansat achiziția pentru serviciile de sterilizare gratuită a animalelor de comp...

FLIGHT FESTIVAL 2025 – o ediție care a dus distracția la cote maxime/Foto

Începe programul estival de transport „Trenurile Soarelui


























