Polițiștii Secției 4 Timișoara efectuează cercetări față de o fată, de 20 de ani, bănuită de furtul mai multor produse cosmetice dintr-un magazin.
Luni, oamenii legii au fost sesizați despre faptul că o femeie, de 20 de ani, a fost depistată de agenții de pază a unei societăți comerciale, în timp ce sustrăgea bunuri.
Deplasându-se la fața locului, polițiștii au constatat că femeia a fost depistată după ce a trecut de casa de marcat având asupra sa produse cosmetice și articole vestimentare neachitate, în valoare de 1.262 de lei.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, produsele fiind restituite reprezentanților societății comerciale.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, polițiștii continuând cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a bănuitei.