Artiștii de la Filarmonica Banatul sunt în continuare în grevă, încă de vinerea trecută. Aceștia susțin că directorul Ioan Garboni refuză să semneze Contractul Colectiv de Muncă.
După două runde de negocieri, dar fără rezultat, azi au protestat pașnic în fața instituției. Astfel că preț de 2 ore s-au instalat în balconul Filarmonicii, înarmați cu parcarte.
“Sindicatul Filarmonicii Banatul dorește să informeze publicul spectator că negocierile cu direcțiunea Filarmonicii nu au făcut nici un pas semnificativ. Deoarece se constată reaua credință în discuțiile pe care le avem cu directorul Ioan Coriolan Garboni cât și refuzul acestuia de a accepta normalitatea, am decis sa continuăm greva. Cerem insistent autorităților să intervină în mod real și eficient, pentru reglarea acestei situații, astfel încât spectatorii noștri să nu mai aibă în continuare de suferit. Noi nu dorim decât o Timișoara cu adevărat culturală.Vom continua protestul nostru, zilnic la sediul Filarmonicii Banatul”, au transmis reprezentantii Sindicatului Filarmonicii Banatul.
Problemele angajaţilor de la Filarmonica Banatul din Timişoara, aflaţi din data de 5 octombrie în grevă generală, au fost prezentate marți Comisiei Europene, în cadrul Plenarei Comitetului de Dialog Social Artele Spectacolului. Reprezentanţii CE, ai organizaţiilor patronale şi sindicale din Uniunea Europeană au fost informaţi de preşedintele FAIR-MediaSind, Leonard Pădureţ, despre modul în care administraţia Filarmonicii Banatul din Timişoara, precum şi autorităţile locale, au “înţeles” să soluţioneze un conflict de muncă care durează de aproximativ doi ani de zile, din cauza refuzului conducerii instituţiei de a negocia şi semna Contractul Colectiv de Muncă.
La dezbateri au participat, alături de oficiali ai Comisiei Europene, reprezentanţi ai Federaţiei Internaţionale a Muzicienilor, ai Federaţiei Internaţionale a Actorilor, UNI Global Union, Federaţia Cultură şi Mass-Media FAIR-MediaSind, precum şi ai altor organizaţii sindicale şi patronale din domeniu. În urma analizei pe care urmează să o facă organizaţiile prezente, vor fi transmise autorităţilor române reacţiile de protest faţă de conflictul de la Filarmonica Banatul, mai ales că oraşul Timişoara urmează să deţină calitatea de Capitală Europeană Culturală.
În cadrul şedinţei, reprezentanţii organizaţiilor patronale şi sindicale din Uniunea Europeană au dezbătut noua agendă europeană pentru Cultură, probleme privind formarea profesională a lucrătorilor din domeniul artelor spectacolului, mobilitatea fortei de muncă. dubla taxare, problematica vizelor de calatorie și a transportului pentru artiști si tehnicieni, dialogul social si rolul partenerilor sociali, sănatate si securitate în muncă, precum și finanțarea publică în domeniul artelor spectacolului.