Social

Poliţiştii locali au dat peste 100 de amenzi în Piaţa Traian

Poliţiştii locali au dat peste 100 de amenzi în Piaţa Traian

Polițiștii locali au efectuat în ultima săptămână acțiuni punctuale pe diferite linii în perimetrul Pieței Traian, unde au existat probleme legate de modul în care unele persoane care locuiesc în cartier respectă legislația referitoare la ordinea și liniștea publică, întreținerea curățeniei, desfășurarea actelor de comerț, îngrijirea imobilelor în care locuiesc sub orice formă, precum și pe linie de circulație rutieră, fiind instituite inclusiv patrule permanente de polițiști locali în zona menționată, pedestre pe timp de zi și auto pe timp de noapte.

Astfel, în urma acțiunilor punctuale au fost aplicate 102 sancțiuni contravenționale în valoare de 59.590 lei. Dintre acestea 27 au fost aplicate pe linie de ordine publică persoanelor care au provocat scandaluri și au adresat cuvinte și expresii jignitoare cetățenilor. Pe linie comercială au fost verificate un numar de 12 societati comerciale, fiind aplicate sancțiuni pentru lipsa acordului de funcţionare, a comercializării de mărfuri cu termen de valabilitate expirat şi neafişarea denumirii comerciantului.

Pe linie de disciplina în construcții, polițiștii locali au aplicat 15 sancțiuni contravenționale pentru neîntreținerea clădirilor. Pe linie de protecție a mediului au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale celor care nu au întreținut curățenia în zonă, iar pe linie rutieră, politistii locali au constatat un numar de 43 de sanctiuni contraventionale pentru oprire și staționare neregulamentară. Polițiștii locali din cadrul Biroului Transport Urban au acționat de asemenea cu precădere în zona Traian pentru prevenirea infracționalității stradale și a furturilor din buzunare în mijloacele de transport în comun și în stațiile acestora din zonă, locuri în care au fost înregistrate asemenea fapte.

Totodată, pentru prevenirea si combaterea actelor de furt, vandalism, distrugere, degradare a mobilierului stradal, instalaţiilor şi accesoriilor aferente şi al asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică pe malul Canalului Bega, respectiv zona aferentă Pieţei Traian, mai exact Splaiul Nistrului – Splaiul Penes Curcanul – Parcul Uzinei, polițiștii locali din cadrul Biroul Patrulare Navală au patrulat în special în această parte a Canalului Bega, acționând în scopul prevenirii, descurajării și combaterii faptelor de încălcare a normelor legale. Acțiunile în zonă continuă, polițiștii locali fiind prezenți și în perioada următoare în zona Piața Traian pentru a lua măsurile legale care se impun.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*