Unul dintre podurile Timișoarei va fi iluminat artistic timp de câteva seri. Inițiativa face parte din cea de-a doua ediție a simpozionului Light Edu, în cadrul căruia au loc mai multe evenimente dedicate designului de iluminat și explorării experiențelor vizuale stimulate de lumină.
Simpozionul este organizat de Ordinul Arhitecților din România, Filiala Teritorială Timiș împreună cu echipa LIGHT EDU și Facultatea de Arhitectură și Urbanism din Timișoara.
Tema simpozionului este „Lumină pentru orașe. Modificarea percepției asupra orașului prin lumină”. Organizatorii vor să arate rolul iluminatului orașelor în activarea spațiului public și apariția culturii civice.
“Pe de altă parte, iluminatul artificial este folosit pentru comunicare, arhitectura devenind un mediu de emisie. Tehnologiile contemporane utilizate în iluminat astăzi oferă posibilități noi de a utiliza lumina ca mijloc de comunicare, marcând trecerea de la iluminatul funcțional la comunicare”, mai arată organizatorii simpozionului Light Edu.
Cu această ocazie, timișorenii sunt invitați la la inaugurarea instalației de iluminat realizată în cadrul workshopului LIGHT EDU, care va avea loc în data de 3 octombrie.
Podul de Fier din Timișoara va fi iluminat de la ora 20:30 și va putea fi admirat până în data de 6 octombrie.
Citește și:

Top 10 filme de văzut de Crăciun

Petrecere pe barcă cu artistul newyorkez Facets în Timișoara

Horoscop 2026: anul deciziilor grele, al schimbărilor neașteptate și al priorităților redefinite

Cum alegem vinul potrivit pentru masa de Revelion

Bijelo Dugme revine la Timișoara alături de Goran Bregović într-un concert aniversar: 50 de ani de i...
























