Sala Senatului Universității Politehnica Timișoara din clădirea Rectoratului găzduiește un eveniment deosebit: lansarea cărții „Politică și administrație în Banatul medieval”, semnată de Zoltan Iusztin, muzeograf la Muzeul Național al Banatului. Evenimentul este organizat de Fundația Politehnica și va avea loc mâine, 27 septembrie , începând cu ora 14:00.
Volumul, care are o prefață semnată de academicianul Ioan-Aurel Pop (conducătorul de doctorat al autorului), aduce o serie de elemente inedite dintr-o perioadă mai puțin cunoscută a istoriei Banatului, începând cu o trecere în evidență a cuvântului „Banat”, a originilor și a folosirii sale, o analiză detaliată a comitatului Timiș, a districtelor române bănățene și terminând cu Banatul de Severin. Volumul e foarte bine documentat și conține o serie de anexe și hărți ale perioadei respective.
Lucrarea va fi prezentată de cunoscutul istoric timișorean Ioan Hațegan și de prof.univ.dr. Doina Benea, doi dintre cei mai importanți „cronicari” ai Banatului. Cei interesați vor putea cumpăra cartea cu ocazia lansării. Intrarea este liberă.